PUG 2024 Megalopolis Cluj

PUG-ul Clujului a fost aprobat prin hotărâre de Consiliul Local în decembrie 2014, cu doar câteva zile înainte ca vechile reguli de construire aprobate în 1999 să mai poată fi legal prelungite. Actualul PUG expiră în 2024. Pentru următorul PUG Cluj Primăria a pus la bătaie jumătate de milion de euro.
Măsuri prioritare de trafic ce vin în sprijinul dezvoltării municipiului Cluj-Napoca:
– realizarea centurii 1 (interioară);
– realizarea legăturii centurii 2 (exterioare) cu autostrada A3, în zona Ciurila;
– POLICENTRIZARE – realizarea de poli secundari la intersecția arterelor principale cu centura 1, care să asigure dotările publice necesare, degrevând astfel centrul istoric de traficul suplimentar. Acestea vor avea rol de nod intermodal, prevăzut cu parking-uri de mari dimensiuni, unități de învățământ (creșă, grădiniță, învățământ clasele I-XII), servicii (comercial, bancar, hotelier, etc.), dotări de sănătate, administrație locală, unități de alimentație publică, spații verzi de petrecere a timpului liber atractive și dotări sportive și eventual rezidențial;
– amenajarea de piste velo (inclusiv electrice) pe traseele care s-au dovedit a fi folosite intens sau care sunt necesare pentru degrevarea traficului; … Ianuarie 2020

Consiliului Județean Cluj a prezentat miercuri, 4 noiembrie 2020 patru proiectele noi ale Consiliului Județean Cluj, premiere naționale absolute. Primul dintre proiectele nou-anunțate, “Clujul Milion“, este unic în România și vizează plantarea de către Consiliul Județean Cluj, în baza unui acord de parteneriat deja semnat cu U.S.A.M.V. Cluj, a nu mai puțin de 1.000.000 de arbori, în întreg județul Cluj, în zonele care au cea mai mare nevoie de împădurire. Costurile vor fi minimale, U.S.A.M.V. urmând a furniza gratuit materialul dendrologic.Un alt proiect anunțat cu acest prilej, “Velo Cluj“, presupune realizarea într-o primă etapă, cu finanțare din bugetul multianual al Consiliului Județean, a 100 de km de piste de biciclete, pe trei trasee principale ce leagă Cluj-Napoca de unele dintre cele mai importante zone turistice ale județului, Cheile Turzii și Muntele Băișorii. Obiectivul forului administrativ județean este acela ca județul Cluj să beneficieze până la finele anului 2021 de 100% drumuri județene reabiliate cu covor asfaltic.
Velo Cluj“ se referă la realizarea unor trasee velo pe raza județului Cluj. Concret, este vorba, în prima etapă, despre 100 de km de piste pentru biciclete pe drumurile județene existente pe trei trasee principale:
-Cluj-Napoca – Sălicea – Ciurila – Petreștii de Jos – Cheile Turzii
-Cheile Turzii – Turda
-Cluj-Napoca – Sălicea – Ciurila – Liteni – Săvădisla – Băișoara – Muntele Băișorii.
Cel de-al patrulea proiect nou anunțat se referă la crearea în comuna Ciurila, satul Sălicea, a  “Centrului Sportiv Metropolitan Cluj“. Urmând a beneficia atât de finanțare de la Compania Națională de Investiții cât și din bugetul Consiliului, prin intermediul proiectului va fi construit, pe o suprafață de 7 ha pusă la dispoziție de Primăria Ciurila, un complex sportiv multifuncțional unic în România și care va dispune de numeroase facilități.

Despre Alex Imreh

0742669918
Acest articol a fost publicat în bdul Fagetului, Salicea și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu